Biografie


– s-a născut la 7 martie 1929 la Turda.

– școala general și-a făcut în orașul natal, apoi, mutându-se la Târgu-Mureș în 1940, și-a continuat acolo studiile gimnaziale în Colegiul Reformat.

– din 1940 este cadet la Colegiul Militar din Târgu-Mureș.

– între anii 1944–1946 este trimis pe frontul de vest, apoi ajunge prizonier.

– își ia bacalaureatul în 1948 în Colegiul Reformat.

– între anii 1948–1952 învață filosofie la universitatea din Cluj-Napoca.

– între anii 1952–1956 este lector la filial din Cluj-Napoca al editurii bucureștene Irodalmi és Mûvészeti Kiadó.

– în 1953 se căsătorește cu Ilona Varró.

– în 1954 se naște fiica lui, botezată pe numele Ilona Julianna, iar în 1956 fiul lui, botezat pe numele János Jenő.

– în 1955 publică primul său volum de versuri, intitulat Csillagfényben, apoi, în 1957 apare volumul de versuri Mélyvizek partján.

– De la 1956 pînă la pensionare (1989) a fost redactorul rubricii de poezii al revistei târgumureșene Igaz Szó.

– în 1958 tatăl lui a fost arestat pentru criticarea sistemului de stat, și a fost condamnat la 8 ani. Székely János – încercând tot posibilul pentru eliberarea tatălui său – în perioada aceasta scrie versurile pe care ulterior le neagă.

– în 1964 apare poema Dózsa (Doja), apoi, în 1967 volumul de versuri Virágok átka și volumul de nuvele Gyermekkorom ösvényei.

– în 1968, împreună cu Kányádi Sándor participă într-o excursie în Europa de Vest, organizată de Szépfalusi István.

– în 1969 se desparte de Varró Ilona, dar ulterior se mută iarăși împreună și trăiesc împreună pînă la moartea lui.

– în 1969 apare nuvela Soó Péter bánata, reeditată în 1972, când este publicată împreună cu nuvela intitulată Árnyék, în același ani este publicată o culegere de versuri: A hallgatás tornya.

– în 1978 este prezentată drama Caligula helytartója în Teatrul Gyulai Várszínház, în regizia lui Harag György.

– în 1978 apare volumul de eseuri: Egy rögeszme genezise.

– în 1979 apare nuvela A nyugati hadtest, pentru care este propus pentru Premiul Pezsgő, dar el refuză premiul, așa cum ulterior refuză și celelalte premii.

– în 1979 sunt publicate piesele de teatru la Editura Magvető din Budapesta sub titlul Képes krónika.

– în 1985 publică un nou volum de eseuri intitulat A mítosz értelme.

– în 1987 își vizitează fiul în Italia.

– după 1990 este propus de mai multe ori pentru Premiul József Attila și Premiul Kossuth, dar a făcut tot posibilul pentru a nu primii nici unul.

– moare în 23 august 1992 la Târgu-Mureș, în urma unui infarct.

– în 1994 apare postum volumul de versuri Semmi – Soha, care a fost editat de el și conține versurile scrise între 1948–1986, apoi în 1998 apare volumul A másik torony, „sinopsisul unui roman”.